Vin Rosu | Sec | Cupaj din Syrah, Tempranillo, Cabernet Sauvigon si Saperavi | 2019 | Alcool: 14 % vol. | Volum: 75 cl | producator: Fautor Winery | regiunea viticola Tigheci, Valul lui Traian | IGP Valul lui Traian | Republica Moldova |
note de degustare | Un tandem unicat între patru soiuri viguroase Syrah, Tempranillo, Cabernet Sauvignon si Saperavi ce alcatuiesc o simbioza fascinanta in care domina aromele varietale de coacaze negre, afine, mure, cirese, zemura, rodie, violete, lemn dulce si frunze de tutun. Gustul picant de condimente orientale creaza un amalgam somptuos cu tanini bine reliefati, iar maturarea in butoaie de stejar francez timp de 12 luni ii imprima un caracter puternic si imperisabil.
asociere culinara | Un vin excelent pentru preparate din carne rosie (vita, vitel, porc, oaie, miel, rata, gasca etc), branzeturi maturate si mancaruri condimentate.
temperatura de servire | 14 - 16 grade Celsius.
* Gasesti informatii suplimentare in sectiunea Info Producator.
Atelierul de Cadouri VinPeNet | O astfel de sticla de vin premium poate fi un cadou potrivit (se pune intr-o punga cadou sau intr-o cutie speciala). Poate deveni un cadou gourmet daca i se alatura un peste sau un platou cu fructe de mare, toate de foarte buna calitate si ambalate corespunzator.
Compania de familie „F'autor’’ a fost fondată la sfârşitul secolului XX. Calea parcursă de la începuturi până azi a fost marcată de performanțe și distincţii, iar la baza succesului a stat experienţa şi entuziasmul membrilor familiei, cât şi talentul vinificatorului. În 2003-2006 au fost implementate tehnologii avansate și plantați butași de viță-de-vie, pentru ca astăzi podgoriile „Fautor’’ să se extindă pe un areal de cca. 350 ha. Atât vinăria, cât şi plantaţiile sunt amplasate în microzona Tigheci, făcând parte din zona viti-vinicolă „Valul lui Traian” la Sudul Moldovei. Microzona Tigheci este una absolut unică, fiind foarte reuşită pentru producerea vinurilor de calitate atât albe, cât şi roşii. Denumirea „Fautor” îsi trage originea din limba latină şi semnifică „creator, autor”, purtând semnificatia unei responsabilități maxime pentru calitate și abordarea personalizată a vinificatorului.
Best Producer Still Wine Moldova” 2019 – titlu oferit pentru Fautor Winery de către jurații prestigiosului Berliner Wine Trophy.