Transportul este gratuit pentru comenzi de peste 120 lei, livrate in Bucuresti | Livrare in aceeasi zi | Comanda la 0720.846.638
Doar persoanele care au implinit 18 ani pot comanda de pe vinpenet.ro!

Principesa Margareta Rosu 2019 | Domeniul Coroanei Segarcea | Segarcea

Pozele produselor sunt cu titlu informativ. Eticheta produsului real poate fi usor diferita!

Principesa Margareta Rosu 2019 | Domeniul Coroanei Segarcea | Segarcea

Culoare: rosu
Gust: sec
Soi International: Marselan
Tara de provenienta: Romania
Podgorie: Segarcea - Dealurile Craiovei
Brand: Principesa Margareta | Domeniul Coroanei Segarcea
Regiune viticola: Dealurile Munteniei si Olteniei - RO
Anul de recolta: 2019
Treapta de calitate: Segarcea DOC CMD
Tarie alcoolica (% vol.): 14,0
Volum nominal: 75 cl

Producator: Domeniul Coroanei SEGARCEA
Cod produs: vn-sgr-202
Disponibilitate: In Stoc

Pret:

125,00 LEI
Fara TVA: 105,04 LEI

Info produs

Principesa Margareta Rosu 2019 | Domeniul Coroanei Segarcea | Segarcea

Vin Rosu | Sec | Marselan | 2019 | DOC CMD Segarcea* | Alcool: 14 % vol. | Volum: 75 cl | producator Domeniul Coroanei Segarcea | brand Principesa Margareta* | podgoria SegarceaDealurile Craiovei* | regiunea viticola Dealurile Munteniei si Olteniei | Romania

note de degustare | Primul vin romanesc realizat 100% din soiul Marselan, plantat in premiera in viile de la Segarcea in 2005. Pentru acest vin, productia a fost limitata la 6 tone de struguri/ hectar, pentru a asigura un extract deosebit. Arome de gem de capsune, zmeura, afine, tabac, condimente, cacao, ciocolata cu lapte, rom, cocos si piele fina. Gustul este complex, dezvaluindu-se treptat, de la explozia de fructe la nuantele secundare de condimente, finalizat cu un postgust prelung si elegant, de lemn-dulce si ciocolata cu lapte. Are o putere mare de invechire.

 

asociere culinara | Orice tip de carne rosie (vita, vitel, porc, miel, oaie, rata, gasca etc)

temperatura de servire | 14-16 grade Celsius.

* Gasesti informatii suplimentare in sectiunea Info Producator.

 

Atelierul de Cadouri VinPeNet | O astfel de sticla de vin premium poate fi un cadou potrivit (se pune intr-o punga cadou sau intr-o cutie speciala). Poate deveni un cadou gourmet daca i se alatura un preparat din carne rosie de foarte buna calitate si ambalat corespunzator.

 

Surse: domeniulcororanei.ro, onvpv.ro

 

Dupa 50 de ani de comunism, dupa o perioada post-comunista de nepasare, Domeniul Coroanei Segarcea a fost preluat chiar de ziua regalitatii, 10 mai 2002. Prin intreaga investitie facuta de catre familia Anghel, s-a urmarit readucerea la viata a valorilor regale si a celor mai inalte standarde de elaborare a vinului. Incepand cu 2005, plantatia de 300 ha a fost complet refacuta, respectandu-se arhitectura din perioada monarhiei: 60% din suprafata destinata soiurilor negre si 40% celor albe. Restaurarea cramei s-a facut prin extinderea cladirii initiale in jurul nucleului ridicat aici la inceputul sec. al XX-lea. Au fost pastrate atat modelul arhitectural al cramei vechi, cat si tehnica de vinificatie gravitationala. Metodele traditionale de vinificatie sunt implementate prin echipamente de ultima generatie, iar elaborarea vinurilor este urmarita direct de proprietari, principalele repere fiind trasate de catre consultantul oenolog din Franta, doamna Ghislaine Guiraud.

Cumpara de aici vinurile premium produse de catre Domeniul Coroanei Segarcea

 

O reputatie impecabila a inspirat un vin cu trasaturi nobile si un spirit profund. Un vin alb si un vin rosu formeaza colectia de vinuri premium Principesa Margareta.

In primele zile ale lui 1990, Alteta Sa Regala Margareta a Romaniei se intorcea in Romania proaspat iesita din epoca comunista. Intre timp Principesa Mostenitoare a devenit un simbol pentru toate valorile uitate sau ignorate in jumatatea de veac anterioara - onestitate, respect fata de traditie, pasiune pentru excelenta, modestie, voluntariat, umanism si caritate.

In septembrie 2010, Domeniul Coroanei Segarcea redevenea furnizor oficial al Casei Regale a Romaniei, recapatandu-si astfel locul ce i-a fost destinat inca de la infiintare, de catre Majestatea Sa Regele Carol I. La solicitarea Altetei Sale Regale, Principesa Margareta, au fost create doua vinuri speciale, in editii limitate. Echipa Domeniului Coroanei Segarcea a incercat sa cuprinda in ele recunostinta fata de istoria care le-a legat destinul de Casa Regala a Romaniei si promisiunea ca nu se vor indeparta de la standardele de excelenta care au consacrat pana astazi numele podgoriei Segarcea.

Cumpara vinurile premium care formeaza Colectia Principesa Margareta

 

Centrul viticol Segarcea este asezat in Campia Romana, la 29 km sud de Craiova (judetul Dolj) si se afla in Podgoria Dealurile Craiovei. Cultivarea vitei de vie si producerea vinului pe aceste meleaguri este mentionata scriptic inca din 1557, intr-un document prin care Patrascu cel Bun, tatal lui Mihai Viteazul, daruia ca zestre 'pamanturile Segarcei, fiicei sale Maria’. La aceea vreme, viile si vinurile Segarcei erau binecunoscute. Centrului viticol Segarcea, alaturi de alte 27 de centre viticole ale Romaniei, i s-a dat dreptul sa produca vinuri cu denumire de origine controlata inca din 1929, prin Decretul Consiliului de Ministri din 25 mai.

Cumpara de aici vinurile premium produse in Podgoria Dealurile Craiovei - Centrul viticol Segarcea

 

DOC CMD Segarcea | Vin de calitate superioara, cu denumire de origine controlata (DOC), care se atribuie vinurilor obtinute din struguri produsi 100% in arealul delimitat pentru aceasta denumire, cu conditia respectarii tuturor prevederilor din caietul de sarcini DOC Segarcea, prevederilor impuse de legislatia nationala si europeana. Taria alcoolica dobandita a vinului trebuie sa fie de min. 11% vol. pentru vinurile albe si roze si min. 12% vol. pentru vinurile rosii.

CMD - (struguri) culesi la maturitate deplina - reprezinta treapta de calitate a vinului data de continutul in zaharuri la recoltarea strugurilor (pentru vinurile albe si roze min. 187 g/l, pentru vinurile rosii min. 204 g/l).

Cumpara de aici vinuri premium DOC CMD Segarcea si de aici vinuri premium DOC CT Segarcea

 

 

Soi relativ nou, creat in 1961, dar impus ca soi valoros abia dupa 1985, Marselanul s-a nascut din incrucisarea controlata a Cabernetului Sauvignon cu Grenache. Dupa replantarile din Romania din perioada 1997 - 2007, s-a experimentat aclimatizarea acestui soi in mai multe zone din sudul tarii, insa, cel putin pana in prezent, pamantul si clima Segarcei au fost singurele capabile sa-i ofere un camin bun. Recoltele de o calitate remarcabila din primii ani au permis crearea unui vin memorabil, Principesa Margareta rosu, primul Marselan 100% din Romania, a carui participare la concursurile internationale a adus un bilant impresionant de medalii Romaniei. Anii de recolta 2009 si 2010 au adus, de asemenea, struguri importanti pentru realizarea cupajelor Respect si, respectiv, Daruire din colectia Minima Moralia. In aceasta varianta, neafectata de interactiunea cu lemnul, caracteristicile strugurelui si felul in care a fost influentat de terroir se fac simtite deplin: fructe rosii si negre, cu o atingere ferma de condimente, final lung si prietenos, cu greutate, dar fara sa renunte la un spirit mai degraba ludic.

 

Surse: domeniulcoroanei.com, onvpv.ro

Produse inrudite (4)