Transportul este gratuit pentru comenzi de peste 120 lei, livrate in Bucuresti | Livrare in aceeasi zi | Comanda la 0720.846.638
Doar persoanele care au implinit 18 ani pot comanda de pe vinpenet.ro!

Regno Syrah 2017 | Cramele Recas | Recas

Pozele produselor sunt cu titlu informativ. Eticheta produsului real poate fi usor diferita!

Regno Syrah 2017 | Cramele Recas | Recas

Culoare: rosu
Gust: sec
Soi International: Shiraz | Syrah
Tara de provenienta: Romania
Podgorie: Recas
Brand: Regno Recas
Regiune viticola: Dealurile Banatului - RO
Anul de recolta: 2017
Treapta de calitate: Recas DOC CMD
Tarie alcoolica (% vol.): 13,5
Volum nominal: 75 cl

Producator: Cramele RECAS
Cod produs: vn-crs-026
Disponibilitate: In Stoc

Pret:

35,00 LEI
Fara TVA: 29,41 LEI

Info produs

Regno Syrah 2017 | Cramele Recas | Recas

Vin Rosu | Sec | Syrah | 2017 | DOC CMD Recas* | Alcool: 13,5% vol. | Aciditate: 5.5 gr/l | Volum: 75 cl | brand Regno* | producator Cramele Recas* | podgoria Recas* | regiunea viticola Dealurile Banatului | Romania | Vinificatori: Hartley Smithers (AUS) si Nora Iriate (SPA)

note de degustare | Un vin rosu purpuriu, cu intense reflexe violacee, limpiditate buna. Arome intense de fructe negre (afine, cireșe negre), aspecte de afumat si de piele, alaturi de aspecte de condiment dulce. Aciditate ridicata, corp mediu, taninuri coapte, rotunde, un vin catifelat, cu alcool integrat, cu final placut si postgust bun. Echilibru intre arome, alcool si taninuri.

asociere culinara | Potrivit cu branzeturi cu chimen, salata cu rosii uscate la soare, carpaccio de vitel, barbeque, vanat (caprioara) cu sos de mustar, cotlete de miel, preparate cu sosuri de piper, deserturi pe baza de fructe rosii, nuci, migdale, stafide.

temperatura de servire | 14 - 16 grade Celsius.

* Gasesti informatii suplimentare in sectiunea Info Producator.

 

Atelierul de Cadouri VinPeNet | O astfel de sticla de vin premium poate fi un cadou potrivit (se pune intr-o punga cadou sau intr-o cutie speciala). Poate deveni un cadou gourmet daca i se alatura o branza cu chimen sau un preparat pe baza de carne rosie, toate de foarte buna calitate si ambalate corespunzator.

 

Surse: cramelerecas.ro, onvpv.ro, trendshrb.ro, wikipedia.ro, capital.ro, forbes.ro

Cramele Recas este o societate privata cu capital romano - britanic, infiintata in 1998, ce exploateaza o suprafata de vita de vie pentru struguri de vin de aprox. 909 hectare (887 in Recas si 22 hectare in Minis), la care se vor mai adauga inca 32 hectare ce intra pe rod in 2017 in Recas si inca 175 hectare planificate pentru plantare in urmatorii 2 ani. Atat via cat si crama au fost complet modernizate pentru a putea controla pe deplin procesul de productie, folosind cele mai noi metode. Peste 600 de hectare au fost replantate intre 1999 si 2015, folosind cel mai mare stoc de vita de vie de calitate din Franta si Italia. Vinaria a fost complet dotata cu otel inoxidabil, rezervoare cu temperatura controlata automat pentru fermentarea si stocarea vinului.

Cumpara de aici vinurile premium produse de Cramele Recas

 

Gama de vinuri Regno Recas reprezinta omagiul producatorului adus terroir-ului banatean, cu ocazia celor 25 de ani de la infiintarea Cramelor Recas. Gama contine 7 etichete: 3 vinuri albe seci (Sauvignon Blanc, Rheinriesling, Pinot Grigio), 1 roze demisec si 3 vinuri rosii seci (Feteasca Neagra, Pinot Noir, Syrah).

Etichetele sunt realizate de pictorita Valentina Irina Ciobanu care s-a inspirat din tehnica pictorului renascentist Giuseppe Arcimboldo, cunoscut mai ales datorita figurilor alegorice executate prin combinatia diverselor obiecte si vietuitoare (fructe, legume, pesti, pasari, carti etc.), legate metaforic de subiectul reprezentat.

Valentina Irina Ciobanu s-a folosit de portret pentru etichetele gamei, reprezentand personalitatea olfactiv-gustativa a fiecarei categorii de vin. Astfel, vinurile albe seci poarta etichete cu portrete albe, feminine, ce amintesc de registrul floral, citric si vegetal caracteristic acestora. Vinurile roze sunt ilustrate prin portrete feminine ce scot in evidenta prospetimea fructelor rosii si a florilor, tipice pentru acest tip de vin. Pentru vinurile rosii, portretele sunt androgine, au o compozitie mandra si incitanta si sunt alcatuite din fructe rosii si negre, condimente si struguri negri.

Dopul sticlelor acestei game este realizat dintr-un material ecologic elastic si rezistent in timp, ce garanteaza necontaminarea vinului cu microorganismele nocive intalnite in dopurile clasice de pluta.

Cumpara de aici vinurile premium din colectia Regno Recas

 

Podgoria Recas cuprinde orasul Recas si satele Izvin, Herneacova, Petrovaselo si Stanciova, toate situate in jud. Timis, si e vestita pentru viile sale. Orasul Recas se afla la 25 de km de Timisoara. Plantatiile viticole beneficiaza de expozitie sudica, sud-vestica sau sud-estica, majoritatea dintre ele fiind situate pe pante line si platouri. Conditiile sunt extrem de favorabile producerii vinurilor rosii de calitate. Vinurile obtinute pe solurile bogate in oxizi de fier au o culoare rosie stralucitoare, sunt fine si cu o personalitate marcanta.

Primele mentiuni despre cultura vitei de vie in zona Banatului vin din perioada Imperiului Roman, in sec. al III-lea. Legende mai vechi spun ca pe aceste pamanturi s-a nascut si a copilarit Bachus, zeul vinului la daci. Grecii adopta numele de Bachus - Dyonisos iar romanii ii spun tot Bachus.
Cel mai vechi document despre plantatiile de vie de la Recas dateaza din 1447, cand Mihail de Ciorna, Banul Severinului cumpara viile de la Ioan si Ecaterina Magyar pentru 32 de florinti de aur.
Din 1772 si pana in 1786, in regiune au emigrat, de buna voie sau din cauza saraciei, un numar mare de svabi, locuitori din Bavaria, din zona Ulm, zona in care se vorbea dialectul Schwaben. Svabii au continuat traditia viticola a zonei. Din pacate regimul comunist le-a nationalizat viile si le-a trecut la noua intreprindere socialista Gostat. Multi dintre ei au continuat insa sa lucreze aici.  

Cumpara de aici vinuri premium din Podgoria Recas

 

DOC CMD Recas | Vin de calitate superioara cu denumire de origine controlata (DOC), care se obtine din struguri recoltati de pe plantatii de vita de vie situate numai in perimetrul podgoriei Recas, cu conditia respectarii tuturor prevederilor din caietul de sarcini 'DOC Recas'. CMD - (struguri) culesi la maturitate deplina reprezinta treapta de calitate a vinului data de continutul in zaharuri la recoltarea strugurilor, care trebuie sa fie de minim: 187 g/l la soiurile de Sauvignon Blanc si Cabernet Sauvignon. Taria alcoolica dobandita trebuie sa fie de min. 11,0% vol.

Cumpara de aici vinuri premium DOC CMD Recas

 

 

Shiraz sau Syrah este un soi de strugure negru. Din punct de vedere genetic nu exista diferente intre cele doua. Se vorbeste despre Syrah in Franta si o mare parte din SUA. In Australia, Africa de Sud si Canada el este cunoscut sub denumirea Shiraz. In Australia, pana acum ceva vreme, purta denumirea de Hermitage.

Exista mai multe variante, universal acceptate, in ceea ce priveste originea sa. Unii specialisti oenologi cred ca numele Shiraz provine de la localitatea Shiraz (Iran), unde se presupune ca ‘s-a nascut’ procesul de vinificare si vinul insusi .Alta varianta presupune ca a fost adus de catre romani din Syracusa (Sicilia) in Valea Rhône-ului, cu 300 de ani î.e.n. A 3-a ipoteza sustine ca Syrah ar fi un strugure nativ al Franței, el fiind o incrucisare intre 2 varietati vechi, aproape necunoscute astazi: Dureza și Mondeuse Blanche. Acest fapt e confirmat si de studii ADN, desfasurate la Institutul de Cercetare a Vinului din Australia in 1998. Insa, indiferent care varianta este adevarata, se stie cu certitudine ca in sec. XIII e.n. acest soi de strugure era bine stabilit in comuna Tain l'Hermitage din Valea Rhône-ului.

Syrah/ Shiraz este un vin puternic, corpolent, sec, mai degraba negru decat rosu, cu un buchet complex, cu note de fructe negre de padure, ciuperci, condimente, tutun. Vinul are densitate peste medie si un nivel ridicat de acid tanic. Este foarte potrivit alaturi de mancaruri condimentate, carne de miel si vanat. Se vinifica de sine statator sau se combina cu Cabernet Sauvignon, Merlot, Grenache, Mourvedre si Viognier.

Valea Rhône-ului din Franta este locul unde Syrah straluceste pe deplin. Vinurile care se fac la nord de Ron, sunt foarte parfumate si au un potential mare de invechire. In sudul Frantei este folosit mai degraba in cupaje. In secolul XX era cultivat si in zona Bordeaux, unde era folosit in cupaje clasice, cu Cabernet sau Merlot, pentru a le potenta taninurile. Astazi cupajele de Cabernet si Syrah apar mai degraba in Australia sau in SUA. Franta ramane celebra pentru vinurile Syrah din Hermitage, Cote Rotie sau St Joseph, care sunt si cele mai scumpe

In ‘Lumea Noua’, prima tara care a inceput sa cultive Syrah, pe la 1650, dar fara rezultate semnificative, a fost Africa de Sud.

In Australia soiul a ajuns pe la sfarsitul sec. XVIII si a devenit repede, cea mai plantata varietate de vitis vinifera. Aici, clima calduroasa ajuta la crearea unor vinuri mature, puternice, Syrah-ul fiind cultivat intensiv in regiunile Barossa, Hunter şi McLaren Vale. Shirazul de Hunter are un corp mediu, cu taninuri domoale si o aroma ceva mai fructata. Shiraz-ul de McLaren poate ajunge usor la un procentaj mare de alcool (aprox. 14% vol.), are un buchet extrem de complex, cu note distinctive de mure, lemn dulce, piper, ciocolata neagra si vanilie.

Pe teritoriul SUA, prima mentiune a soiului Syrah apare in 1878, in California, dar nu s-a facut remarcat pana pe la inceputul anilor 1990. Abia atunci a reusit sa atraga atentia tinerilor viticultori americani si suprafata pe care era cultivat acest soi s-a marit de aprox. 100 de ori pana in anul 2002.

Mai mult de jumatate din productia mondiala de Shiraz se realizeaza in Franta si Australia. Spania, Argentina, Africa de Sud si Italia recolteaza si ele anual cantitati relevante la nivel mondial.

In Romania, Syrah/ Shiraz este un soi recent introdus in cultura. De pe la inceputul anilor 2000 el apare in podgoria Vanju Mare, la Beltiug, in podgoria Recas, in Dealurile Olteniei, la Corcova, Dealu Mare, Murfatlar si sunt din ce in ce mai multi viticultori interesati de acest soi.

 

Surse: cramelerecas.ro, onvpv.ro, trendshrb.ro, wikipedia.ro, capital.ro, forbes.ro

Produse inrudite (4)