Vin Rose | Sec | Merlot 87% cu Cabernet Sauvignon 13 % | 2021 | Alcool: 12.90% vol. | Aciditate: 6.3 g/l | Zahar Rezidual: 2.2 g/l | Volum: 75 cl | producator: Crama Jelna | | podgoria Lechinta | regiunea viticola Podisul Transilvaniei | Romania | Oenolog: Darius Pripon | Editie limitata: 5.460 sticle
note de degustare | Vinul este de culoarea somonului roz proaspat, cu nuante de petale de trandafir roz. Vinul dezvolta arome elegante de coacaze negre, capsuni si grapfruit rosu. Etaleaza multa corpolenta, avand o aciditate moderata specifica soiului, fapt care il plaseaza in categoria Rose-urilor Gourmet. Avand o complexitate deosebita, gustul isi continua calatoria si in post-gust lasand loc aromelor de coacaze, caramel si mure.
asociere culinara | Se potriveste cu mezeluri, carne alba (pui, gaina, curcan etc), branzeturi proaspete, usoare, sushi, bucatarie asiatica, salate cu peste sau deserturi cu fructe de padure.
temperatura de servire | 10 - 12 grade Celsius.
* Gasesti informatii suplimentare in sectiunea Info Producator.
Crama Jelna din judetul Bistrita-Nasaud se intinde pe 26 de hectare, aici fiind cultivate soiuri precum Sauvignon Blanc, Feteasca Alba, Feteasca Regala, Muscat Ottonel sau Pinot Noir.
"Una dintre cele mai vechi menționări a vinurilor din această zonă am găsit-o în Registrele bisericești, a bisericii din Jelna, în care se menționa că Petrus Murator, pictorul bisericii, cel care se presupune că a pictat fresca Navicella, a fost plătit în butoaie de vin", explică Ovidiu Moldovan.
"In concluzie consideram ca este de datoria noastra ca si oameni ai locului, nascuti si crescuti aici, sa reinviem ceea ce istoria crunta a hotarat sa omoare in ultimul secol si anume, pamantul, vita-de-vie, vinul si cultura din Jelna. Exista un spirit curat, inchegat, natural si plin de omenie care uneste romanii, sasii si secuii din Jelna. O entitate, ne place noua sa credem care s-a format printr-o meritocratie, in niste vremuri in care oranduirea paturilor sociale din Transilvania nu ar fi permis acest lucru."
"Eu intotdeauna vinific ascultand cu atentie vocea terroir-ului. Daca timpul si viata mi-au oferit sansa de a vinifica in mai multe zone din Romania (Dealu Mare, Oltina, Murfatlar), precum si din lume (Franta, Noua Zeelanda), de a studia in Romania, Spania si Italia…pot sa va spun ca toata aceasta experienta binecuvantata nu a facut altceva decat sa ma smereasca in fata perfectiunii naturii, a jocului vietii din vita-de-vie si a ingineriei naturale ce alchimizeaza strugurele in vin. Astfel in vinurile noastre, veti putea regasi tipicitatea clara de Lechinta-Jelna, proaspete, acide, puternice, rafinate si aromate, precum si multe suprize venind din partea unei vinificari pro-active, si anume vinuri create cu drojdii salbatice, indigene, altele cu drojdii selectionate, altele cu fermentatie secventiala, unele lasate la macerat in pielita, altele in presa, altele fara maceratie. Toate au fost adaptate, nu s-a urmat nici o reteta clasica si nici nu vom urma vreuna, mereu si mereu vom incerca sa surprindem cu ochiul nostru uman, perfectiunea pe care ne-o daruieste natura." - Oenolog Crama Jelna
Gama Dealu’ Negru, cuprinde si insumeaza toata priceperea si pasiunea in faurirea vinurilor. Dealu’ Negru este regiunea colinara ce delimiteaza via si unde incepe, poate, cel mai celebru fond de vanatoare din Transilvania. De istoria lui se leaga momente insemnate, care si-au pus amprenta asupra trecutului nostru, insufletite de vinurile acestor coline.