Vin Rosu | Sec | Cupaj din 70 % Corvina, 15 % Rondinella, 10 % Oseleta si 5 % Molinara | 2015 | Masi* | Amarone della Valpolicella DOCG | Veneto,Costasera | Italia | Alcool: 15,5 % | Volum: 75 cl |
note de degustare | "Culoarea vinului este visiniu inchis, cu bordura rosietica. Nasul, sofisticat, vine cu prune afumate, visine putrede, smochine si cafea prajita. Corpul este masiv si totusi foarte fluid, cu un rest de zahar perfect compensat de aciditate. Gustul este cameleonic: debuteaza cu o explozie de fructe negre confiate si ciocolata amara, evoluand catre magiun de prune, visinata si condimente exotice. Postgustul interminabil, de o eleganta aristocratica, lasa note putin amarui, impreuna cu senzatii de tabac si lemn dulce." ( Razvan Avram )
asociere culinara | Excelent ca un vin dupa cina, sau cu carne rosie, prepelițe și mâncăruri bogat aromate. Foarte bine cu brânzeturi, cum ar fi parmezan, pecorino și gorgonzola.
temperatura de servire | 16 - 18 grade C - cu o decantare de minim 3-4 ore.
NOTE:
*Istoria Masi este istoria unei familii si a podgoriilor detinute de aceasta in Verona. Numele sau provine de la Vaio dei Masi, o mica vale achizitionata la sfarsitul secolului al XVIII-lea de catre familia Boscaini, proprietara si in prezent. Costasera Amarone Riserva este varianta special cru a gigantului casei Masi – Costasera. Este un vin mandru, maiestuos, complex si exuberant. Este un punct de reper pentru categoria Amarone, care, alaturi de Barolo si Brunello, constituie aristocratia oenologiei italiene. Un vin nobil, produs din soiurile Corvina, Rondinella, Oseleta si Molinara, prin metoda antica „Appassimento”, metoda in care producatorul Masi nu are rival.